anditzu's daily musings

ocupandu-ne cu nameti, politica si alte mizerii, aproape ca am ratat o stire “interesanta”: necolaiciuc a fost eliberat. adica va fi cercetat in libertate (ca doar nu e pericol sa fuga din tara, nu?), dar la modul cum ii dispar capetele de acuzare din dosar, cred ca nu mai e nevoie sa treaca pe la judecator. la urma urmei, ce mare branza a facut de se ia lumea de el?

pe 27 mai 1942, niste membri ai rezistentei cehesti au organizat un atentat impotriva lui reinhard heydrich, guvernator al boemiei, unul dintre cei mai importanti oameni din reich si responsabil de planificarea holocaustului. cateva zile mai tarziu heydrich murea si nazistii erau hotarati sa se razbune. auzind ei de la niste pasarele ca atentatorii erau ori din ori ascunsi in lidice, un sat la 20 de km de praga.

in noaptea de 10 iunie 1942, nazistii au incercuit satul, au adunat toti barbatii de peste 15 ani (172 la numar) si i-au impuscat. femeile (195)au fost adunate si (dupa ce cele gravide au nascut, mai mult sau mai putin la comanda) au fost trimise in lagarul ravensbrück. acolo 52 dintre ele au fost omorate. dintre cei 105 de copii, unii au fost trimisi in germania ca sa fie ‘”germanizati”, iar restul de 82 au fost dusi in lagar si gazati. dintre cei trimisi in germania, numai 17 au supravietuit.

satul a fost apoi ars si apoi distrus complet. cimitirul satului a fost vandalizat, mortii scosi si totul facut una cu pamantul.

la doua saptamani dupa masacrul de la lidice, un alt sat, lezaky, a fost complet ras si locuitorii impuscati sau trimisi in lagare. in total se estimeaza ca circa 1300 de oameni au murit din razbunarea mortii lui heydrich. ulterior s-a demonstrat ca atentatorii nu aveau legatura cu lidice sau lezaky.

astazi lidice este un satuc linistit. construit langa locul celui vechi, de catre femeile ce au supravietuit ravensbrück-ului. locul fostului sat este acum de o goliciune cutremuratoare. doar vechea strada a fost refacuta. pe marginea ei, doar fundatia bisericii si a unei case aduc aminte ca aici a fost odata un sat. statuia reprezentand cei 82 de copii ucisi e mereu inconjurata de jucarii, lumanari si flori. memorialul are si un muzeu, unde se pot vedea imagini din arhiva nazista de la distrugerea satului.

o statistica recenta arata ca un german din cinci nu stie ce e aia auschwitz. prin analogie, incerc sa imi inchipui cati romani stiu ce e aia canalul dunare-marea neagra. sau pitesti. sau sighet.

sa nu uitam!

oscarul inseamna si povesti frumoase!

ziarele romanesti sunt pline de titluri catastrofice gen “a venit zapada! nimic nu mai misca, nu mai zboara! huo autoritatilor!”. probabil ca cei care scriu asa ceva au trait pana acum la tropice si acum experimenteaza prima iarna.

nu mai stiu in ce articol de mare angajament scria ca un drum pe care “in mod normal” (adica vara) il faci  in 6 ore, acum il faci in 10. probabil ca respectivii nu au auzit de faptul ca reducerea vitezei in functie de conditiile meteo chiar inseamna ca mergi mai incet atunci cand ninge!

cel mai misto e insa cand le iau interviu cetatenilor “afectati de ninsorile abundente”, blocati in zapada. si ce mai dezamagire pe ei, ca nu ii salveaza nimeni (desi cred ca putini au auzit de cauciuri de iarna), de parca dazapezitoarele alea pot zbura pana la ei. astia nu s-au uitat niciodata la prognoza meteo? sau toti merg pe principiul “eu merg orb ca vara, daca se intampla ceva sa vina domn’ primar sa ma rezolve”? ah, si mai era ceva numit viscol, pe care il nu poti controla. dar nu conteaza, sunt detalii.

sa nu mai zic de ce drama e ca deraiaza trenurile din cauza ghetii sau ca multe zboruri se anuleaza!

la mine in oras, strazile neprincipale (alea principale sunt vreo 4)  nu se prea dezapezesc. doar o data pe iarna. in rest, se asteapta pana vine primavara. desigur ca nu e placut, dar totusi lumea stie sa iasa si sa isi curete trotuarul singura, sa isi puna la timp cauciucurile necesare si sa se informeze despre starea drumurilor inainte de a purcede la drum. asa ca zau ca nu ii inteleg pe cei care se plang ca iarna nu pot circula pe strazi ca in palma! vorbim totusi de un anotimp cu zapada! si pana la urma nu trebuie sa ne asteptam sa ne ajute altii mereu (in cazul de fata autoritatile), caci chestia aia rotunda ce se sprijina pe gat are si ea scopul ei.

eu cred ca cel mai simplu ar fi sa ii trimita in alpi vreo cateva saptamani. sa vada cum circula si altii in conditii de iarna si cum acolo nu mai plange nimeni ca se inchid strazile si nici ca se intrerupe circulatia trenurilor cand ninge mai serios!

later edit: petreanu a scris-o mult mai bine decat mine! si uite ca nu sunt singura nebuna :)

in budweis in afara de o piata maaare si colorata si o capela interesanta, nu mai e decat… bere. the real budweiser, adica.

aseara am urmarit pe arte documentarul “kaufen für die müllhalde”, adica un fel de “cumparam pentru a arunca”. pe site-ul arte il puteti urmari gratis timp de 7 zile (in germana sau franceza). ideea documentarului este ca societatea de consum produce mai mult decat avem nevoie sa consumam si ca aruncam (destul de) iresponsabil obiectele pe care nu le mai folosim.

mi s-au parut foarte interesante exemplele din industrie, in care consumul e incurajat prin producerea de bunuri de proasta calitate, care se strica (mai mult sau mai putin la comanda) dupa un timp bine calculat. de altfel, stiati ca primele becuri luminau pana la 2500 de ore? asta pana cand mai multi producatori de becuri s-au adunat la geneva si s-au gandit ca asa nu mai vand nimic si s-au apucat sa reduca viata unui bec la 100o de ore, vanzand-o apoi ca state of the art and limit of technology? daca nu stiati, urmariti documentarul! o sa intelegeti si de ce ciorapii nu mai sunt ce au fost odata :)

anyways, un alt punct al documentarului este si modul in care sunt aruncate “gunoaiele”. practic duse undeva in tari de lumea a 15-a, unde ce se mai poate folosi sau recicla este cules cu grija. si cu mana.

eu am putine obiecte, dar ce am folosesc pana se strica. iar la categoria haine, ce se strica incerc sa repar, daca nu mai pot fi reparate le arunc, iar daca inca sunt bune, dar nu mai le port le duc la johaniti (care le strang ca ajutoare). cand eram adolescenta, ai mei nu aveau bani sa dea pe haine. haine noi primeam de craciun si de ziua de nastere, si nici atunci prea multe. asa ca garderoba mea era formata din haine second-hand. aveam doua buticuri in fata blocului si reuseam sa gasesc haine super noi de super firma la pret de nimic. asa ca am invatat ca orice haina poate fi folositoare cuiva, chiar si cand tie nu iti mai place.

la capitolul tehnologie, iarasi folosesc pana se strica. mobilul l-am schimbat doar cand l-am stricat/pierdut (astfel ca inca am un nokia vechi, care stie doar sa ma trezeasca de dimineata) si laptop-ul doar cand mamei i s-a stricat calcul si i l-am donat pe al meu. in rest, bucataria si casa mea sunt dotate spartan si refuz sa cumpar ceva ce nu imi trebuie cu adevarat. asa ca cel mai des cumpar pahare, caci si eu si B reusim sa le spargem des. cred ca pe undeva sunt manarite, ca si becurile din documentar :)

iar mancare nu aruncam, caci gatim mereu doar cat mancam. spre deosebire de mama, care inca are impresia ca trebuie sa hraneasca o armata :D

asa ca intrebarea pe care v-o pun azi e: voi folositi tot pana ii scoateti sufletul sau aruncati si obiecte inca folositoare?

din luna mai a anului trecut (cu exceptia perioadei de dupa ultima operatie) ma duc la sala. pentru spate. caci fara sala nu prea mai pot sa ma misc. de 2-3 ori pe saptamana stau cate o ora jumate, de la 7 la 8 jumate dimineata, si ma lupt sa imi dezvolt muschii spatelui si sa imi deblochez vertebrele superioare.

de la inceputul anului aparatele s-au ocupat cu gigei si gigele care s-au gandit ca o rezolutie de anul nou nu strica. si cum singur te motivezi mai greu si-au luat si o prietena/un amic cu ei. problema nu e ca ne batem pe aparate, caci se gasesc mereu cateva libere, plus ca fac si exercitii cu ganterele si astea sunt mai multe decat am putea “consuma”. problema e la sfarsit, cand trebuie sa merg la dus si dusul e blocat de 2-3 prietene, care stau si isi povestesc viata, frustrarile si cat au mai dat jos dupa 5 minute de banda. and you know, femeile pot povesti cu orele!

mi-as dori ca oamenii sa nu mai faca rezolutii de an nou aiurea, ci doar pentru ca vor ceva si STIU ca se vor tine de el! caci nu imi place cand cineva face ceva doar de dorul lelii si mai si enerveaza si pe altii cu ocazia asta.

ps. partea buna e ca pana la sfarsitul lui februarie o sa renunte mai toti :)

situat la vreo 30 de km de praga, intr-un satuc nespectaculos, karlstejn este cel mai faimos castel din cehia. construit de carol IV pentru a adaposti bijuteriile si relicvele imperiale (care acum se gasesc in schatzkammer-ul din viena), castelul nu a fost niciodata cucerit, pastrandu-se destul de bine de-a lungul vremii.

strajuita de 2 cetati, vysehrad (o cetate mai mica, la marginea orasului) si prazskyhrad, resedinta a regilor, imparatilor si mai nou a presedintilor cehi, praga e traversata de vltava (un afluent al elbei). ca si trivia, numele vltavei e germanic si inseamna valtoare.

fiind foarte putin distrusa la razboi (sau aproape deloc), praga pastreaza numeroase cladiri vechi, dar are si destule motive arhitectonice mai moderne.

drumul spre cetate, care trece prin cartierul mala strana, abunda in biserici, cladiri baroce si stradute medievale.

nu departe de vltava, am descoperit si una dintre cele mai interesante sculpturi din oras.

odata ajunsi la cetate (dupa un urcus destul de sportiv), ne-am tras sufletul admirand panorama orasului.

cetatea este un complex imens de cladiri si biserici, fiecare rege/imparat adaugand in decursul timpului propria sa viziune arhitecturala. im mijlocul cetatii strajuie impresionanta biserica a sf.vitus. inauntru se gasesc mormintele sf.vaclav si nepomuk.

cladirea palatului probabil ca merita o vizita, insa necesita nervi tari si cel putin ora de pierdut la coada pentru bilete. eu am preferat sa investesc timpul in altceva si am admirat palatul doar pe dinafara.

intorcandu-ne in  stare mesto (orasul vechi), am traversat podul carol, visul meu de atatia ani, care e plin pana la refuz cu turisti.

ajunsi din nou in piata centrala, am asteptat sa bata gongul si am facut o pauza de pranz, ca niste turisti batrani ce suntem.

apoi am luat la picior cartierul evreiesc, unde printre cele 6-7 sinagogi exista si cea mai veche din europa. lasandu-ma sa casc gura inauntru, B-ul meu a reusit sa imi indeplineasca o dorinta mai veche, si anume aceea de a vedea o sinagoga inauntru. pentru cei care inca nu au apucat sa vada, sinagogile sunt mult mai simple si mai misogine decat bisericile crestine.

am mai trecut apoi pe la cimitirul evreiesc, admirand pe drum arta si arhitectura ceha…

…si am incheiat cu cateva din multele si excelentele beri cehesti! deci, na zdravi!

muzeul national si piata sf. vaclav

ceasul astronomic si opera

ghosts